N-a rămas la Steaua, dar a semnat primul contract de profesionist cu WBA. Povestea lui Danny Barbir, americanul cu tată român care a jucat un an la Manchester City: „În doi ani mă veți vedea jucând în Premier League”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Știrea că un fundaș central american de 17 ani a semnat un contract de profesionist cu West Bromwich Albion nu pare a fi una interesantă. Dar cazul lui Danny Barbir merită toată atenția! Cu pașaport românesc, datorită faptului că tatăl său e român, Barbir are șansa să facă pasul cel mare, evoluțiile bune la echipele de tineret și rezerve a lui WBA putându-l propulsa în circuitul primei echipe. Considerat un jucător extrem de talentat, care se poate impune prin masivitate (1,95 m), Barbir a fost chemat și la naționalele de juniori ale României, dar a refuzat, argumentând că s-a născut și a trăit aproape toată viața în Statele Unite

  • Barbir evoluează pentru naționala Under 17 a Statelor Unite, care e calificată la Campionatul Mondial din Chile, programat în octombrie
  • ProSport a discutat cu tatăl lui Barbir, Nicolae, care a renunțat la medicină și și-a deschis o firmă de construcții, pentru a avea timp să se ocupe de copiii săi
  • Danny are doi frați – Nick (22 de ani) și Mike (16 ani), ultimul fiind legitimat la Player Development Academy, un club de juniori din New Jersey, de unde a plecat și jucătorul lui WBA

Vă spune ceva numele Danny Barbir? Probabil că nu. Masivul fundaș de 1,95 m nu a fost prezent în vreo știre din presa din România. Nici când a plecat din Statele Unite pentru a juca la Academia lui Manchester City și nici când a părăsit acum aproape un an campioana Angliei pentru a merge în Midlands, la West Bromwich Albion! Iar astăzi, Barbir a făcut pasul cel mare. Pe site-ul oficial al lui WBA a fost publicată oficializarea semnării contractului de profesionist a lui Barbir, la doar 17 ani, practic confirmarea potențialului uriaș pe care îl are fundașul central. Vă întrebați care e legătura unui nume despre care nu ați auzit cu fotbalul românesc? Ei bine, Barbir are și pașaport românesc, luat în urmă cu doi ani, având în vedere că tatăl său este român!


Barbir, în tricoul echipei WBA. Jucătorul american a mers la WBA din mai 2014, după ce mai jucase la echipa din Midlands

A venit de multe ori în România

Născut în Atlanta, Barbir și-a petrecut copilăria în statul Pennsylvania. A vizitat România deseori, ba chiar a avut șansa atunci când era mic de a se antrena cu Steaua, echipa pe care o simpatizează. Ba chiar a intrat pe Ghencea, alături de Sergio Ramos, despre care spune acum că e idolul lui, în meciul cu Real Madrid, din Liga Campionilor, scor 1-4, disputat în sezonul 2006-2007. „Nu vorbește foarte bine românește, dar a vizitat țara natală a tatălui său, pentru a-și vedea bunicii”, notează site-ul americansoccernow.com.

A debutat ca atacant, a fost jucătorul cu cele mai multe goluri marcate în istoria naționalelor mici ale Statelor Unite, dar a devenit un fundaș masiv, foarte puternic, „care e bine clădit și are un picior stâng foarte bun„. Nu e de mirare că tânărul de 17 ani a fost dorit de numeroase echipe din Europa, printre care Fulham, Malaga și Manchester City, ba chiar a dat și probe la Malaga, dar a ales să meargă la West Bromwich AlbionDupă un an petrecut la campioana Angliei, el a plecat la West Bromwich Albion, iar mutarea pare să fi fost una excelentă: vineri, Barbir a semnat un contract de profesionist cu echipa manageriată de Tony Pulis, aflată pe locul 14 în Premier League.

Mă bucur enorm pentru acest contract. Cred că în doi ani mă veți vedea jucând în Premier League. E o estimare realistă pe care o fac
Danny Barbir, fundaș WBA, pentru ProSport


Momentul în care Barbir a semnat cu WBA primul contract de profesionist din carieră

„El a început ca atacant, dar la un turneu al naționalei Statelor Unite în Spania, unul dintre fundașii centrali s-a accidentat, iar Danny a intrat în locul lui. Antrenorului i-a plăcut de el și a rămas pe acest post”, explică Nicolae Barbir, tatăl lui Danny, pentru ProSport. „La început, Danny nu a vrut să meargă în afara Statelor Unite. Acum trei ani, nu era pregătit pentru pasul ăsta. A venit la WBA când era Tamaș încă aici. A venit ca atacant central, deși la națională juca deja fundaș. Prima dată am venit la Wolverhampton, Danny a fost cu ei într-un turneu în Irlanda, unde scouterii au fost impresionați. Am venit apoi la WBA, însă la un meci cu Bolton, în vestiar, Danny s-a apucat să spună că nu îi place Anglia. Vă dați seama, avea 14 ani, era un copil”, rememorează tatăl jucătorului.


Barbir a jucat pentru Manchester City, însă nu a mai rămas la campioana Angliei

„Un an mai târziu, l-am dus la Malaga, i-a plăcut la nebunie acolo, a vrut neapărat să semneze. Doar că Malaga era un club fără bani, i-am spus lui Danny că nu are rost să rămânem acolo. Ne-am întors în America, el a început să joace din nou pentru PDA, însă atunci Danny a realizat că fotbalul din State nu e fotbal. Mi-a zis că nu mai poate să joace acolo. A dat probe de joc pentru Chelsea și pentru Fulham, care a vrut imediat să îl semneze. Fulham urma să ne trimită un contract, eram cu Danny în Mexic, la un turneu, la naționala Americii.  Impresarul lui Danny ne-a sunat și ne-a spus datele înțelegerii, însă mie nu mi se părea un contract bun. Impresarul nu a avut răbdare să îmi explice de ce era un contract bun. Acum, când mă gândesc la acel moment, realizez că era o înțelegere bună. Eram nemulțumit, iar tatăl unui alt copil m-a pus în contact cu un alt impresar. La scurt timp, Danny era la Manchester City„, a încheiat Nicolae Barbir, într-un interviu acordat ProSport. După un an, în mai 2014, Barbir a ajuns la WBA, iar vineri, jucătorul a semnat primul său contract de profesionist.

Deși joc fundaș central, cred că sunt mai bun ca atacant
Danny Barbir, fundaș WBA, pentru ProSport

3 români joacă în acest moment în Premier League (Costel Pantilimon – Sunderland, Vlad Chiricheș – Tottenham și Florin Gardoș – Southampton)


Presa americană scrie că Barbir este unul dintre cele mai mari talente din fotbalul american la categoria sa de vârstă

Ar putea, însă, Barbir să evolueze pentru naționala României? Șansele sunt mici. Fundașul central a evoluat deja pentru echipa Under 15 a Statelor Unite și spune că nu se gândește la altceva. „Mi-a fost oferită șansa de a evolua pentru naționala României, chiar de două ori, dar am refuzat, pentru că m-am născut în Statele Unite, aici m-am născut și nu văd cum aș putea să joc pentru altă țară. Este un sentiment minunat să port acest tricou„, a declarat Danny Barbir pentru americansoccernow.com. Tot pentru aceeași sursă a vorbit și tatăl său. „A fost alegerea lui. Ar fi însemnat enorm pentru mine să-l văd jucând pentru România. Dar nu pot să îi distrug lui visele, viața lui e doar a lui”, a spus tatăl lui Barbir.


Danny Barbir (dreapta) a mers alături de tatăl său, Nick Barbir (stânga) la meciul naționalelor Under 17 dintre Anglia și România, disputat pe 26 martie, la Nuneaton. Tricolorii au pierdut atunci cu 2-1

„Va fi unul dintre jucătorii după care se vor întoarce câteva capete la CM U17”

„O să vedeți că în luna octombrie, la Mondialul Under 17 din Chile, Danny va fi unul dintre jucătorii după care se vor întoarce câteva capete”, a declarat Nicolae Barbir, tatăl jucătorului, pentru ProSport. Povestea sa este una clasică de emigrant dintr-o țară de dincolo de Cortina de Fier: a fugit din România în 1986, după patru încercări nereușite. S-a stabilit lângă New York, a terminat medicina, specialitatea urgențe în nefrologie, dar a renunțat pentru a avea mai mult timp pentru familie, având trei băieți și o fată. Unul dintre băieți, Mike (16 ani) este și el fotbalist, fiind legitimat la Players Development Academy, în New Jersey, un club de la care a plecat și Danny.

Adrian Costeiu / Redactor
Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×